Nutriția sportivilor adolescenți: creștere, disponibilitate energetică, recuperare, performanță și considerații epigenetice emergente — o trecere în revistă narativă

Rezumat

Context

Adolescența reprezintă o perioadă de creștere somatică rapidă, mineralizare scheletică, maturare endocrină, dezvoltare neurocognitivă și schimbare comportamentală. La tinerii sportivi, aceste procese de dezvoltare au loc simultan cu cerințele metabolice și mecanice ale antrenamentului și competiției structurate. În consecință, necesarul nutrițional nu poate fi dedus pur și simplu prin scalarea recomandărilor de nutriție sportivă pentru adulți în funcție de masa corporală. Aportul inadecvat de energie sau nutrienți în această perioadă poate compromite creșterea, sănătatea osoasă, recuperarea, funcția endocrină, competența imună, starea psihologică de bine și performanța atletică.

Obiectiv

Această trecere în revistă narativă sintetizează critic dovezile actuale privind nutriția sportivilor adolescenți, cu accent deosebit pe disponibilitatea energetică, deficitul energetic relativ în sport (RED-S), necesarul de carbohidrați și proteine, grăsimile alimentare, micronutrienți, hidratare, nutriția de recuperare, suplimentare, educația nutrițională și relația emergentă dintre nutriție, exercițiu și reglarea epigenetică.

Metode

A fost folosită o abordare structurată de revizuire narativă. Cadrul literaturii a fost construit în jurul unui vocabular controlat și al unor concepte corespunzătoare titlurilor de subiecte medicale relevante (MeSH), inclusiv Adolescent, Sportivi, Științele nutriției sportive, Exercițiu fizic, Dietă, Metabolism energetic, Carbohidrați, Proteine alimentare, Micronutrienți, Fier, Calciu, Vitamina D, Echilibru hidro-electrolitic, Suplimente alimentare și Epigeneză, genetică. Prioritate au avut studiile evaluate de experți indexate în PubMed/MEDLINE, revizuirile sistematice și de scop, declarațiile de consens și sintezele de dovezi reprezentate în literatura indexată în PubMed și Scopus. O pondere deosebită a fost acordată lucrărilor de consens ale Comitetului Olimpic Internațional și literaturii contemporane despre sportivii adolescenți. Dovezile au fost interpretate ierarhic, distingând principiile consacrate ale nutriției sportive de ipotezele mecanistice sau epigenetice emergente.

Rezultate

Disponibilitatea energetică adecvată este fundamentul nutriției pentru sportivul în dezvoltare. Disponibilitatea energetică scăzută persistentă sau severă poate afecta multiple sisteme fiziologice și poate contribui la RED-S atât la sportivele, cât și la sportivii de sex masculin. Necesarul de carbohidrați ar trebui periodizat în funcție de încărcătura antrenamentului, nu prescris ca procent zilnic fix din aportul energetic. Proteinele ar trebui consumate în cantități totale suficiente și distribuite pe parcursul zilei pentru a susține creșterea, remodelarea țesuturilor și recuperarea după exercițiu. Grăsimile alimentare rămân esențiale pentru furnizarea de energie, acizii grași esențiali, absorbția vitaminelor liposolubile, funcția celulară și fiziologia endocrină. Fierul, calciul și vitamina D necesită o atenție deosebită în adolescență din cauza creșterii rapide, a acumulării osoase și—la sportivele cu menstruație—a pierderilor suplimentare de fier. Strategiile de hidratare ar trebui individualizate în funcție de durata exercițiului, condițiile de mediu, pierderile de transpirație și oportunitățile de a bea. Dovezile nu susțin utilizarea de rutină a suplimentelor de performanță la tinerii sportivi, iar o strategie bazată pe alimente rămâne adecvată. Educația nutrițională poate îmbunătăți cunoștințele, dar cunoștințele singure nu se traduc în mod fiabil în comportament alimentar susținut. Cercetările epigenetice demonstrează interacțiuni biologice între dietă, exercițiu, reglarea genelor și adaptarea metabolică; totuși, dovezile sunt în prezent insuficiente pentru a justifica diete sportive ghidate epigenetic sau genotipic pentru adolescenți.

Concluzie

Nutriția sportivilor adolescenți ar trebui să susțină simultan creșterea, maturarea, sănătatea, adaptarea la antrenament, recuperarea și performanța. Prevenirea disponibilității energetice scăzute problematice ar trebui să aibă prioritate față de manipularea agresivă a masei sau compoziției corporale. Nutriția ar trebui individualizată în funcție de maturarea biologică, sex, sport, faza antrenamentului, încărcătura antrenamentului, tiparul alimentar, condițiile de mediu și statusul clinic. Constatările epigenetice actuale sunt importante științific, dar rămân predominant mecanistice și exploratorii; nu ar trebui să înlocuiască principiile consacrate ale nutriției în practica clinică sau sportivă.

Cuvinte-cheie: sportiv adolescent; sport de tineret; nutriție sportivă; disponibilitate energetică; RED-S; creștere; carbohidrați; proteine; hidratare; micronutrienți; recuperare; epigenetică.

1. Introducere

Adolescența se caracterizează prin schimbări substanțiale ale dimensiunii corporale, compoziției corporale, arhitecturii scheletice, fiziologiei endocrine, dezvoltării creierului și funcționării psihosociale. Pentru sportivul adolescent, aceste procese au loc în timp ce sunt necesare energie și nutrienți suplimentari pentru a susține antrenamentul, competiția, repararea țesuturilor și adaptarea. Nutriția îndeplinește, așadar, mai multe funcții biologice simultane: menținerea dezvoltării normale, susținerea sănătății, furnizarea de substrat pentru exercițiu, facilitarea recuperării și permiterea adaptării la antrenament.

Această distincție este fundamentală deoarece sportivul adolescent nu poate fi considerat în mod adecvat o versiune mai mică a unui sportiv adult. Necesarul nutrițional este influențat nu doar de vârsta cronologică și masa corporală, ci și de maturarea biologică, sex, volumul de antrenament, intensitatea antrenamentului, caracteristicile sportului, presiunile privind compoziția corporală, condițiile de mediu, restricțiile alimentare și calendarul competițiilor.

Literatura recentă subliniază în mod constant necesitatea evaluării nutriționale individualizate la această populație. Revizuirile nutriției sportive la adolescenți identifică drept priorități practice majore disponibilitatea energetică, aportul de carbohidrați, distribuția proteinelor, hidratarea, fierul, calciul, vitamina D și evitarea suplimentelor inutile.

O altă zonă de interes științific privește reglarea epigenetică. Expunerile la exercițiu și nutriție pot influența metilarea ADN, modificarea histonelor, activitatea ARN necodificator și căile de reglare conexe. Aceste observații au generat interes pentru nutriția sportivă de precizie. Totuși, există diferențe substanțiale între demonstrarea unor asocieri moleculare și stabilirea unor prescripții alimentare utile clinic. Această distincție este deosebit de importantă la copii și adolescenți.

Scopul acestei treceri în revistă narative este, prin urmare, de a integra dovezile consacrate de nutriție sportivă cu cercetarea moleculară emergentă, menținând limite clare între dovezile adecvate practicii curente și ipotezele care necesită investigații suplimentare.

2. Identificarea literaturii și metodologia revizuirii narative

Această revizuire a fost construită ca o sinteză narativă structurată, nu ca o revizuire sistematică sau metaanaliză. În consecință, obiectivul a fost integrarea dovezilor importante clinic și practic din mai multe domenii, nu estimarea unui singur efect grupat al intervenției.

Conceptele de căutare au fost dezvoltate în jurul următoarelor domenii:

1. sportivi adolescenți/tineri;

2. creștere și maturare;

3. nutriție sportivă;

4. necesar energetic și disponibilitate energetică;

5. RED-S;

6. disponibilitatea carbohidraților;

7. proteine alimentare și recuperare după exercițiu;

8. grăsimi alimentare;

9. fier, calciu, vitamina D și alți micronutrienți;

10. hidratare și electroliți;

11. suplimente alimentare și ajutoare ergogenice;

12. educație nutrițională și comportament alimentar; și

13. exercițiu, nutriție, genetică și reglare epigenetică.

Terminologia MeSH a fost încorporată acolo unde a fost aplicabil. Prioritate au avut dovezile evaluate de experți indexate în PubMed/MEDLINE, revizuirile sistematice, declarațiile de consens și revizuirile contemporane identificate în literatura bazată pe PubMed/Scopus. S-a pus accent deosebit pe dovezi care implică direct adolescenți, nu pe extrapolarea exclusivă de la sportivi adulți.

Dovezile au fost interpretate în funcție de ierarhia sursei și de directețe. Declarațiile de consens, revizuirile sistematice, investigațiile controlate și studiile specifice adolescenților au fost ponderate mai puternic decât opinia experților. Acolo unde dovezile experimentale specifice adolescenților au fost limitate, extrapolarea din cercetarea de nutriție sportivă la adulți a fost identificată conceptual, nu prezentată ca dovadă pediatrică consacrată.

Această distincție este deosebit de relevantă pentru periodizarea macronutrienților, suplimentare și epigenetică, pentru care dovezile directe la sportivii adolescenți rămân mai puțin extinse decât cele la adulți.

3. Sportivul în dezvoltare nu este un adult în miniatură

Creșterea în sine reprezintă o cerință energetică și nutrițională. Adolescența include creșteri ale înălțimii, masei slabe, volumului sanguin, masei organelor și conținutului mineral scheletic, însoțite de schimbări endocrine și metabolice substanțiale.

Antrenamentul introduce o cerință suplimentară de disponibilitate a substratului și de remodelare a țesuturilor. În consecință, aportul energetic trebuie să acopere necesarul fiziologic bazal, creșterea și maturarea, activitatea zilnică normală, cheltuiala din exercițiu și recuperarea.

Consecința practică este că un aport alimentar aparent adecvat poate fi totuși inadecvat pentru un sportiv al cărui volum de antrenament a crescut substanțial. Subalimentarea poate apărea, așadar, fără restricție alimentară deliberată.

Acest fenomen este deosebit de relevant în timpul perioadelor de creștere rapidă, al perioadelor de antrenament intensificat, al programelor de turnee, al sesiunilor multiple zilnice sau al participării la sporturi care pun accent pe supleţe, categorii de greutate sau aspect estetic.

4. Disponibilitatea energetică: fundamentul strategiei nutriționale

Disponibilitatea energetică descrie cantitatea de energie alimentară rămasă pentru procesele fiziologice după luarea în considerare a costului energetic al exercițiului.

Conceptual:

Disponibilitate energetică = (Aport energetic − Cheltuială energetică din exercițiu) / Masa fără grăsime

Disponibilitatea energetică diferă de bilanțul energetic convențional. Un sportiv poate menține o masă corporală relativ stabilă în timp ce experimentează adaptare fiziologică la o disponibilitate energetică inadecvată.

Disponibilitatea energetică scăzută poate apărea intenționat prin alimentație restrictivă sau practici de control al greutății, sau neintenționat când volumul de antrenament crește fără o creștere corespunzătoare a aportului alimentar. Suprimarea apetitului, programele școlare solicitante, disponibilitatea limitată a alimentelor, disconfortul gastrointestinal în jurul antrenamentului, călătoriile și cunoștințele nutriționale slabe pot contribui în continuare.

La sportivii adolescenți, subalimentarea cronică este deosebit de îngrijorătoare deoarece energia trebuie să susțină simultan activitatea atletică și dezvoltarea biologică.

5. Disponibilitatea energetică scăzută și RED-S

Comitetul Olimpic Internațional descrie RED-S ca un sindrom care implică funcționare fiziologică și/sau psihologică afectată, asociată cu expunerea la disponibilitate energetică scăzută problematică.

Modelele contemporane de RED-S se extind substanțial dincolo de Triada istorică a sportivei. Afecțiunea poate apărea la sportive și la sportivi și poate afecta funcția reproductivă, sănătatea scheletică, reglarea metabolică, funcția imună, funcția gastrointestinală, fiziologia cardiovasculară, statusul hematologic, sănătatea psihologică, răspunsul la antrenament și performanța atletică.

Adolescența poate reprezenta o fereastră de dezvoltare deosebit de vulnerabilă deoarece disponibilitatea energetică inadecvată poate coincide cu vârful acumulării masei osoase și al maturării pubertare.

Posibilele semne de avertizare includ oboseala persistentă, recuperarea afectată, bolile recurente, scăderea performanței, fractura de stres osos, tulburările de dispoziție, alimentația restrictivă, modificările semnificative sau inexplicabile ale masei corporale, tulburările menstruale și îngrijorările privind creșterea normală sau dezvoltarea pubertară.

Niciun simptom singular nu stabilește RED-S. Evaluarea clinică ar trebui, prin urmare, să integreze istoricul medical, evaluarea alimentară, istoricul de antrenament, traiectoria de creștere, istoricul menstrual și endocrin când este cazul, istoricul accidentărilor, factorii psihologici și investigațiile de laborator sau imagistice relevante.

Important, disfuncția menstruală nu ar trebui considerată o consecință normală a antrenamentului atletic. În mod similar, nu ar trebui presupus că sportivii de sex masculin sunt protejați de consecințele disponibilității energetice scăzute.

6. Carbohidrații: combustibilul principal al exercițiului și un nutrient periodizat

Carbohidrații sunt un substrat major pentru exercițiul de intensitate moderată și înaltă și sunt deosebit de importanți pentru sporturile care implică acțiuni repetate de intensitate mare, activitate prelungită, jocuri de turneu sau sesiuni multiple de antrenament.

Nutriția sportivă contemporană favorizează tot mai mult periodizarea carbohidraților în locul unei prescripții fixe unice. Aportul ar trebui, așadar, să crească atunci când volumul, intensitatea antrenamentului sau cerințele competiției cresc și poate scădea în perioadele cu încărcătură mai mică sau de recuperare.

La tinerii sportivi, carbohidrații au un rol practic suplimentar: un aport adecvat de carbohidrați poate ajuta la prevenirea oxidării disproporționate a proteinelor alimentare pentru energie.

Alimentele bogate în carbohidrați ar trebui, prin urmare, incluse în jurul sesiunilor de antrenament solicitante. Cerealele integrale, orezul, pastele, cartofii, cerealele, fructele, produsele lactate, leguminoasele și alte surse de carbohidrați bogate în nutrienți pot contribui atât cu substrat pentru exercițiu, cât și cu micronutrienți.

În timpul activității prelungite sau solicitante, lichidele sau alimentele care conțin carbohidrați pot deveni utile în funcție de durata exercițiului, intensitate, condițiile de mediu și toleranța gastrointestinală. Aceste strategii ar trebui exersate în timpul antrenamentului, nu introduse pentru prima dată într-o competiție importantă.

7. Proteinele, creșterea și recuperarea după exercițiu

Proteinele furnizează aminoacizii necesari pentru creșterea normală, dezvoltarea țesuturilor structurale, procesele enzimatice, funcția imună și remodelarea țesuturilor indusă de exercițiu.

Necesarul proteic al sportivilor nu ar trebui considerat doar o chestiune de aport zilnic total. Distribuția și momentul sunt, de asemenea, relevante. Proteinele consumate la mai multe mese și gustări oferă oportunități repetate de disponibilitate a aminoacizilor pe parcursul zilei.

O abordare bazată pe alimente care include produse lactate, ouă, pește, carne slabă, pui, leguminoase, produse din soia, nuci, semințe și combinații adecvate de proteine vegetale poate asigura, în general, proteine adecvate.

Masa de recuperare nu ar trebui redusă doar la proteine. Recuperarea eficientă depinde de energie totală adecvată, refacerea disponibilității carbohidraților când este necesar, proteine pentru remodelarea țesuturilor, înlocuirea lichidelor și electroliților, adecvarea micronutrienților și somn suficient.

Convingerea larg răspândită că cantități mari de proteine produc automat o dezvoltare musculară mai mare este, prin urmare, incompletă fiziologic. Antrenamentul de rezistență și cel specific sportului oferă stimulul adaptativ; energia și proteinele adecvate susțin răspunsul.

8. Grăsimile alimentare

Grăsimile alimentare sunt uneori restricționate inutil la sportivii care încearcă să reducă masa corporală sau să îmbunătățească compoziția corporală.

Această abordare poate fi deosebit de nepotrivită în adolescență. Grăsimile contribuie cu energie alimentară concentrată, acizi grași esențiali, absorbția vitaminelor liposolubile, structura membranei celulare și funcția endocrină normală.

Calitatea alimentației ar trebui să pună accent pe sursele de grăsimi nesaturate, precum nucile, semințele, uleiurile vegetale, avocado și peștele, menținând în același timp un tipar alimentar general variat.

Dietele foarte sărace în grăsimi nu au un rol de rutină în nutriția sportivă a adolescenților.

9. Micronutrienți: fierul

Fierul merită o atenție deosebită deoarece participă la sinteza hemoglobinei, transportul oxigenului, metabolismul mitocondrial și numeroase reacții enzimatice.

Riscul unui status inadecvat al fierului poate crește în perioadele de creștere rapidă și la sportivele cu pierderi de sânge menstrual, aport energetic scăzut, diete restrictive, tipare alimentare vegetariene sau vegane sau alte surse de pierdere de fier.

Alimentele bogate în fier includ carnea și fructele de mare unde sunt consumate, leguminoasele, tofu, alimentele fortificate, semințele și anumite legume. Alimentele care conțin vitamina C pot spori absorbția fierului non-hemic.

Suplimentarea cu fier nu ar trebui prescrisă doar pentru că un sportiv raportează oboseală. Statusul fierului necesită o evaluare clinică adecvată, deoarece oboseala are multiple cauze, iar suplimentarea inutilă cu fier prezintă un risc potențial.

10. Calciul, vitamina D și dezvoltarea scheletică

Adolescența este o perioadă critică pentru acumularea masei osoase. Disponibilitatea energetică adecvată, calciul, vitamina D, proteinele și încărcarea mecanică contribuie împreună la dezvoltarea scheletică.

Alimentele bogate în calciu includ produsele lactate și alternativele fortificate corespunzător, precum și alte alimente selectate în funcție de tiparul alimentar.

Statusul vitaminei D este influențat de aportul alimentar, suplimentarea când este indicată clinic, expunerea la radiații ultraviolete, sezon, latitudine, pigmentarea pielii și stilul de viață.

Deoarece RED-S și disponibilitatea energetică scăzută pot afecta negativ sănătatea scheletică, suplimentarea cu calciu sau vitamina D singură nu ar trebui privită ca o soluție la un deficit energetic subiacent.

Sănătatea osoasă necesită o abordare integrată care include disponibilitate energetică adecvată, adecvare nutrițională, încărcare corespunzătoare și sănătate endocrină.

11. Hidratarea și electroliții

Necesarul de hidratare variază substanțial între sportivi. Ritmul transpirației este afectat de dimensiunea corporală, intensitatea exercițiului, temperatura ambientală, umiditate, îmbrăcăminte și echipament de protecție, aclimatizare și fiziologia individuală.

Tinerii sportivi ar trebui, în general, să înceapă exercițiul adecvat hidratați și să aibă acces corespunzător la lichide în timpul activității.

Apa este potrivită pentru multe sesiuni de antrenament de rutină. Sesiunile de durată mai lungă, de intensitate mare, repetate sau în mediu cald pot justifica băuturi care conțin carbohidrați și electroliți.

Concentrația de sodiu din transpirație variază marcat între indivizi; în consecință, o prescripție universală de sodiu este nepotrivită.

Rehidratarea după exercițiu ar trebui să țină cont atât de pierderile de lichide, cât și de cele de electroliți, în special când este necesară o recuperare rapidă înainte de o altă sesiune.

Băuturile sportive ar trebui, de asemenea, clar distinse de băuturile energizante. Băuturile energizante conțin frecvent cantități substanțiale de cafeină sau alți stimulenți și nu sunt echivalente cu băuturile sportive cu carbohidrați și electroliți. Utilizarea lor de rutină este nepotrivită pentru copii și adolescenți.

12. Momentul nutrienților și recuperarea

Momentul nutrienților ar trebui înțeles ca o extensie a nutriției zilnice adecvate, nu ca un substitut al ei.

Nutriția dinaintea exercițiului ar trebui să ofere suficientă energie și carbohidrați, minimizând disconfortul gastrointestinal. Dimensiunea exactă a mesei și momentul depind de intervalul până la exercițiu și de toleranța individuală.

În timpul exercițiului prelungit, disponibilitatea lichidelor și carbohidraților poate deveni tot mai importantă.

După un exercițiu solicitant, nutriția ar trebui să susțină refacerea glicogenului, remodelarea musculară, rehidratarea și disponibilitatea energetică generală. Combinarea alimentelor care conțin carbohidrați cu o sursă de proteine de înaltă calitate este o strategie practică atunci când următoarea masă obișnuită nu va avea loc curând.

Când o altă sesiune de exercițiu solicitantă are loc într-un interval scurt de recuperare, nutriția de recuperare devine mai sensibilă la timp.

Pentru majoritatea sportivilor adolescenți, totuși, consecvența pe parcursul întregii zile rămâne mai importantă decât urmărirea unei „ferestre anabolice” definite îngust.

13. Sportivele adolescente: sănătatea menstruală și reproductivă

Sănătatea menstruală oferă informații relevante clinic privind dezvoltarea adolescentei și disponibilitatea energetică.

Menarha întârziată, pierderea menstruației stabilite sau schimbările substanțiale ale regularității menstruale justifică o evaluare clinică adecvată, nu atribuirea automată antrenamentului intens.

Sportivele cu menstruație pot avea, de asemenea, o vulnerabilitate crescută la deficitul de fier, în special când aportul alimentar este inadecvat sau pierderea de sânge menstrual este substanțială.

Evaluarea nutrițională la sportive ar trebui, prin urmare, să integreze disponibilitatea energetică, calitatea alimentației, istoricul menstrual, sănătatea scheletică, istoricul accidentărilor și statusul fierului când este indicat clinic.

14. Sportivii adolescenți de sex masculin și RED-S

RED-S nu se limitează la femei.

Sportivii de sex masculin pot dezvolta disponibilitate energetică scăzută intenționat prin strategii de control al greutății sau neintenționat când cheltuiala din antrenament depășește aportul alimentar.

Sporturile care pun accent pe anduranță, supleţe, categorii de greutate sau volume mari de antrenament pot crea provocări deosebite, deși RED-S poate apărea în toate disciplinele sportive.

Manifestările posibile includ recuperare afectată, accidentări recurente, performanță redusă, schimbări de dispoziție, funcție endocrină alterată și îngrijorări privind creșterea și maturarea.

Cercetările la populațiile masculine și adolescente rămân mai puțin extinse decât cercetările la sportivele adulte, întărind necesitatea unor investigații specifice sexului și maturării.

15. Suplimentele alimentare și ajutoarele ergogenice

Pragul pentru recomandarea suplimentelor ar trebui să fie considerabil mai înalt la sportivii adolescenți decât la adulți.

Majoritatea tinerilor sportivi ar trebui să prioritizeze aportul energetic adecvat, calitatea alimentelor, disponibilitatea carbohidraților, distribuția proteinelor, hidratarea, somnul și recuperarea înainte de a lua în considerare suplimentele de performanță.

Suplimentele pot prezenta, de asemenea, riscuri de contaminare și antidoping. Faptul că un produs este disponibil comercial nu stabilește eficacitatea, puritatea sau siguranța.

Suplimentarea poate fi totuși adecvată clinic când există un deficit documentat sau altă problemă nutrițională definită. Astfel de decizii ar trebui să se bazeze pe evaluare individualizată și supraveghere profesională.

Baza de dovezi susține, așadar, un model bazat pe alimente, cu suplimente doar când este justificat pentru tinerii sportivi.

16. Cunoștințele nutriționale, educația și comportamentul

Cunoștințele nutriționale ale sportivilor adolescenți sunt foarte variabile.

O revizuire sistematică din 2024 care a implicat 32 de studii și peste 4.500 de sportivi adolescenți a demonstrat heterogenitate substanțială în scorurile de cunoștințe nutriționale și a identificat limitări metodologice importante, inclusiv chestionare inconsecvente și insuficient validate.

Literatura sugerează, de asemenea, că sportivii adolescenți dețin frecvent cunoștințe nutriționale generale mai bune decât cunoștințe nutriționale specifice sportului, cu lacune de cunoștințe deosebit de importante privind suplimentele.

Educația poate îmbunătăți cunoștințele nutriționale imediate. Totuși, cunoștințele crescute nu produc neapărat schimbări susținute ale aportului alimentar, disponibilității energetice sau rezultatelor clinice.

Dovezile mai recente favorizează, așadar, intervențiile multicomponente care încorporează strategii comportamentale și mediul social mai larg al sportivului.

Părinții, îngrijitorii, antrenorii, școlile, cluburile și mediul alimentar pot influența substanțial ce mănâncă efectiv un sportiv adolescent. Intervențiile nutriționale eficiente ar trebui, prin urmare, să depășească simpla furnizare de informații.

17. Nutriția, exercițiul și reglarea epigenetică

Epigenetica descrie procese de reglare capabile să influențeze expresia genelor fără a modifica secvența ADN subiacentă. Mecanismele majore includ metilarea ADN, modificările histonelor, remodelarea cromatinei și reglarea prin ARN necodificator.

Exercițiul este capabil să producă răspunsuri moleculare care implică căi metabolice, inflamatorii, mitocondriale și ale mușchiului scheletic. Nutriția poate interacționa, de asemenea, cu procesele epigenetice prin disponibilitatea substratului, metabolismul donorilor de metil, acizii grași, polifenolii, vitaminele și alte expuneri alimentare.

Aceste mecanisme oferă o interfață plauzibilă biologic prin care mediul, nutriția și exercițiul pot influența fenotipul.

Conceptul este deosebit de interesant în copilărie și adolescență deoarece acestea sunt perioade de plasticitate de dezvoltare substanțială.

Totuși, plauzibilitatea biologică nu trebuie confundată cu eficacitatea clinică stabilită.

18. Ce susțin în prezent dovezile epigenetice pediatrice

Dovezile sistematice recente indică faptul că intervențiile dietetice și cele combinate de dietă și exercițiu pot fi asociate cu modificări epigenetice măsurabile la copii și adolescenți.

Totuși, această literatură este heterogenă și a investigat în principal boala metabolică, obezitatea, rezistența la insulină, afecțiunile neurodezvoltării sau alte afecțiuni clinice, nu performanța atletică.

În mod similar, revizuirile epigenetice contemporane ale exercițiului și nutriției descriu asocieri care implică metilarea ADN, reglarea histonelor și căile ARN necodificator, dar caracterizează baza de dovezi ca exploratorie.

În prezent, nu există dovezi suficiente pentru a prescrie un anumit aliment, nutrient, supliment sau tipar alimentar unui sportiv adolescent în scopul inducerii unei modificări epigenetice specifice care să îmbunătățească performanța.

Afirmațiile că alimentele individuale pot „activa genele atletice”, pot îmbunătăți permanent potențialul atletic sau pot produce adaptări previzibile ale performanței prin manipulare epigenetică depășesc substanțial dovezile actuale.

Epigenetica ar trebui, prin urmare, considerată un domeniu important de cercetare, nu o bază actuală pentru nutriția de precizie de rutină la tinerii sportivi.

19. Model practic: să crești, să înveți, să te antrenezi, să te recuperezi

Un model de nutriție sportivă pentru adolescenți apărabil științific poate fi rezumat în jurul a patru obiective simultane:

Creșterea: asigurarea unei energii, proteine, acizi grași esențiali, calciu, vitamina D, fier și alți nutrienți adecvați necesari dezvoltării.

Învățarea: menținerea unei disponibilități suficiente de energie și nutrienți pentru performanța școlară, concentrare, cogniție și sănătate psihologică.

Antrenamentul: periodizarea aportului de carbohidrați, lichide și energie totală în funcție de cerințele programului de antrenament.

Recuperarea: asigurarea unei energii, carbohidrați, proteine, lichide, micronutrienți și somn adecvate pentru a susține adaptarea și pregătirea pentru exercițiul următor.

Strategiile nutriționale care îmbunătățesc un domeniu în detrimentul altuia—de exemplu, reducerea masei corporale în timp ce se compromite creșterea sau funcția endocrină—nu pot fi considerate nutriție optimă pentru performanță.

20. Lacune de cercetare

În literatura științifică rămân mai multe limitări importante.

În primul rând, studiile de alimentare controlată și longitudinale specifice adolescenților sunt considerabil mai puțin frecvente decât investigațiile de nutriție sportivă la adulți.

În al doilea rând, maturarea biologică nu este integrată în mod consecvent în designul studiilor, în ciuda influenței sale potențiale asupra necesarului energetic, compoziției corporale și fiziologiei endocrine.

În al treilea rând, sportivele și unele categorii de sport rămân subreprezentate.

În al patrulea rând, aportul alimentar și cheltuiala energetică din exercițiu sunt dificil de măsurat cu precizie la adolescenții din viața liberă, complicând estimările disponibilității energetice.

În al cincilea rând, instrumentele validate de screening și de evaluare a cunoștințelor nutriționale specifice adolescenților rămân limitate.

În al șaselea rând, sunt necesare studii pe termen lung care să determine dacă educația nutrițională schimbă disponibilitatea energetică reală, sănătatea, accidentările și rezultatele performanței.

În sfârșit, epigenetica exercițiului și nutriției necesită substanțial mai multe cercetări longitudinale, specifice țesuturilor și specifice sportivilor adolescenți înainte ca observațiile moleculare să poată fi traduse în prescripții alimentare individualizate.

21. Concluzii

Nutriția sportivă a adolescenților ar trebui înțeleasă ca nutriție de dezvoltare care are loc într-un mediu atletic.

Obiectivul nutrițional principal nu este doar maximizarea performanței imediate. Este furnizarea unei energii și a unor nutrienți suficienți pentru a susține creșterea normală, dezvoltarea scheletică, maturarea endocrină, funcția cognitivă, sănătatea, adaptarea la antrenament, recuperarea și performanța atletică durabilă.

Disponibilitatea energetică adecvată este centrală pentru acest cadru. Disponibilitatea energetică scăzută problematică persistentă poate contribui la RED-S și poate afecta sportivi de ambele sexe. Prevenirea, recunoașterea timpurie și managementul multidisciplinar adecvat sunt, așadar, esențiale.

Aportul de carbohidrați ar trebui să reflecte cerințele antrenamentului, în timp ce proteinele adecvate ar trebui distribuite pe parcursul zilei. Grăsimile alimentare nu ar trebui restricționate inutil. Fierul, calciul și vitamina D necesită o atenție deosebită în adolescență, iar strategiile de hidratare ar trebui să reflecte condițiile individuale și de mediu.

O abordare bazată pe alimente ar trebui să rămână standardul. Suplimentarea ergogenică de rutină la tinerii sportivi nu este în general susținută, iar orice suplimentare ar trebui să aibă o justificare clar definită, supraveghere profesională și luarea în considerare a riscului de siguranță și antidoping.

Educația nutrițională este valoroasă, dar ar trebui integrată cu strategii comportamentale, familiale, de antrenament și de mediu, în loc să se presupună că doar cunoștințele schimbă comportamentul alimentar.

În sfârșit, epigenetica oferă un cadru tot mai important pentru înțelegerea interacțiunilor dintre exercițiu, nutriție, dezvoltare și reglarea genelor. Totuși, dovezile actuale nu susțin diete sau strategii de suplimentare bazate pe epigenetică pentru sportivii adolescenți. Până când devine disponibilă o cercetare suficient de riguroasă specifică sportivilor, principiile consacrate ale disponibilității energetice adecvate, calității alimentației, alimentării specifice antrenamentului, recuperării, hidratării și sănătății de dezvoltare ar trebui să rămână fundamentul practicii. Acest articol este o traducere a lucrării originale în limba engleză; lista de referințe a rămas în limba originală.

Referințe

1. Mountjoy M, Ackerman KE, Bailey DM, et al. 2023 International Olympic Committee's consensus statement on Relative Energy Deficiency in Sport (REDs). Br J Sports Med. 2023/2024;57:1073–1098. doi:10.1136/bjsports-2023-106994.

2. Gould RJ, Ridout AJ, Newton JL. Relative Energy Deficiency in Sport (RED-S) in adolescents—A practical review. Int J Sports Med. 2023;44(4):236–246. doi:10.1055/a-1947-3174. PMID: 36122585.

3. Dave SC, Fisher M. Relative energy deficiency in sport (RED-S). Curr Probl Pediatr Adolesc Health Care. 2022;52(8):101242. doi:10.1016/j.cppeds.2022.101242. PMID: 35915044.

4. Logue DM, Madigan SM, Melin A, et al. Low energy availability in athletes: updated evidence concerning prevalence, risk, within-day energy balance and sports performance. Nutrients. 2020;12(3):835. PMID: 32245088.

5. Everett S. Optimizing performance nutrition for adolescent athletes: a review of dietary needs, risks, and practical strategies. Nutrients. 2025;17(17):2792. PMID: 40944181.

6. Hecht C, Bank N, Cook B, Mistovich RJ. Nutritional recommendations for the young athlete. JPOSNA. 2023;5(1). doi:10.55275/JPOSNA-2023-599.

7. Hulland SC, Trakman GL, Alcock RD. Adolescent athletes have better general than sports nutrition knowledge and lack awareness of supplement recommendations: a systematic literature review. Br J Nutr. 2024;131(8):1362–1376. doi:10.1017/S0007114523002799. PMID: 38053387.

8. Heaney S, O'Connor H, Michael S, Gifford J, Naughton G. Nutrition knowledge in athletes: a systematic review. Int J Sport Nutr Exerc Metab. 2011;21(3):248–261. PMID: 21719906.

9. Muslichah R, Styles SE, Matkin-Hussey PA, Love TD, Black KE. Role of nutrition education in preventing low energy availability among adolescent female athletes: a scoping review. Nutr Rev. 2026. doi:10.1093/nutrit/nuag032. PMID: 41972332.

10. Irwin N, et al. Dietary intake, nutrition knowledge, and behavior in youth team sport athletes: a scoping review and call to advance research and practice. J Int Soc Sports Nutr. 2026. PMID: 42136020.

11. Ackerman KE, et al. Methodology for studying Relative Energy Deficiency in Sport (REDs): a narrative review by a subgroup of the International Olympic Committee consensus on REDs. Br J Sports Med. 2023. PMID: 37752010.

12. Torstveit MK, et al. Primary, secondary and tertiary prevention of Relative Energy Deficiency in Sport (REDs): a narrative review by a subgroup of the IOC consensus on REDs. Br J Sports Med. 2023. PMID: 37752004.

13. Maughan RJ, Burke LM, eds. Handbook of Sports Medicine and Science: Sports Nutrition. Blackwell Science; 2002.

14. Burke L, Cox G. The Complete Guide to Food for Sports Performance. 3rd ed. Allen & Unwin; 2010.

15. Muth ND. Sports Nutrition for Health Professionals. F.A. Davis; 2015.

16. Delany L, Holliss B. Sports Nutrition Fundamentals to Improve Performance: Evidence-Based Sport Science and Medicine Guidance for Developing Athletes. English Institute of Sport.

17. Hulland SC, Trakman GL, Alcock RD. Nutrition knowledge and supplement awareness in adolescent athletes: systematic evidence synthesis. Br J Nutr. 2024;131(8):1362–1376.

18. The Epigenetic Role of Nutrition Among Children and Adolescents: A Systematic Literature Review. 2025. PMID: 40003245.

19. Exercise and nutrition as epigenetic regulators of gene expression: an exploratory scoping review with bibliometric analysis. 2026. PMID: 41883413.

20. Epigenetic modulation of exercise adaptation: the role of dietary supplementation in athletic performance. 2026. PMID: 42353777.

    

Declarație de interpretare a dovezilor

Recomandările privind disponibilitatea energetică, RED-S, carbohidrații, proteinele, hidratarea, nutriția scheletică și fierul sunt susținute de literatura consacrată de nutriție sportivă și sănătate a adolescenților. Dovezile privind reglarea epigenetică legată de exercițiu și nutriție sunt substanțial mai puțin mature și ar trebui considerate generatoare de ipoteze, nu suficient validate pentru prescripție clinică sau nutriție de precizie axată pe performanță la adolescenți.

Declarație clinică și etică

Această trecere în revistă este destinată utilizării științifice și educaționale. Sportivii adolescenți individuali necesită evaluare în funcție de vârstă, maturare biologică, sex, sport, încărcătura antrenamentului, istoricul alimentar, traiectoria de creștere, istoricul medical, istoricul accidentărilor, statusul menstrual/endocrin când este relevant, constatările de laborator, factorii psihologici și calendarul competițiilor. Dietele restrictive, deshidratarea intenționată, manipularea rapidă a greutății și suplimentarea nesupravegheată nu ar trebui aplicate de rutină sportivilor în dezvoltare.