Postul intermitent dincolo de restricția calorică: mecanisme, rezultate clinice, sănătate mintală, siguranță, postul religios și sustenabilitatea pe termen lung — o revizuire narativă
Ori Scott, M.Sc., Registered Dietitian (Israel)Cercetător independent, New York, NY, SUA
Rezumat
Context: Post intermitent
Postul intermitent (Intermittent Fasting; IF) cuprinde strategii alimentare care alternează perioade de post sau de restricție energetică semnificativă cu perioade de alimentație. Beneficiile propuse includ managementul greutății, sănătatea cardiometabolică, reglarea ritmului circadian, inflamația, microbiomul intestinal, autofagia și sănătatea creierului. Totuși, protocoalele de post intermitent diferă considerabil, iar unele dintre efectele lor pot reflecta restricția energetică mai degrabă decât postul în sine.
Obiectiv
Evaluarea critică a mecanismelor, rezultatelor clinice, siguranței, efectelor psihologice, dovezilor privind postul religios și sustenabilității pe termen lung a postului intermitent, cu accent pe întrebarea dacă beneficiile apar independent de restricția energetică și de scăderea în greutate.
Metode
A fost realizată o revizuire narativă structurată, utilizând PubMed/MEDLINE ca principală sursă bibliografică, completată prin urmărirea citărilor și concepte de căutare compatibile cu Scopus. Au fost prioritizate dovezile contemporane din perioada ianuarie 2021–septembrie 2026, păstrându-se studiile de referință mai vechi atunci când au fost necesare. Studiile randomizate și sintezele de dovezi de nivel înalt au fost prioritizate pentru rezultatele clinice, iar studiile la oameni pentru afirmațiile privind mecanismele biologice.
Rezultate
Postul intermitent reduce greutatea corporală și poate îmbunătăți anumite rezultate cardiometabolice, însă avantajele față de restricția energetică continuă sunt în general mici sau absente. Alimentația cu restricție de timp practicată mai devreme în cursul zilei poate produce anumite efecte metabolice asociate ritmului circadian.
Dovezile la oameni privind autofagia indusă de post rămân limitate și nu demonstrează că autofagia mediază beneficiile clinice. Dovezile privind inflamația, compoziția microbiomului, dispoziția, cogniția și somnul sunt eterogene. Postul religios oferă dovezi naturalistice de susținere, dar acestea sunt influențate de numeroși factori de confuzie. Unele efecte antropometrice și metabolice se diminuează după întreruperea postului.
Concluzii
Postul intermitent reprezintă o strategie alimentară viabilă pentru anumiți adulți, dar nu s-a demonstrat că este, în general, superior restricției energetice convenționale. Beneficiile pe termen lung par să depindă în mare măsură de menținerea schimbărilor comportamentale, iar dovezile nu susțin existența unei „resetări” metabolice permanente.
Cuvinte-cheie: post intermitent; alimentație cu restricție de timp; post în zile alternative; restricție calorică; obezitate; autofagie; sănătate metabolică; post religios
Introducere
Postul intermitent (IF) a evoluat de la un ansamblu de practici tradiționale și religioase la o strategie nutrițională studiată pe scară largă pentru managementul greutății și sănătatea metabolică. Termenul include mai multe intervenții distincte, printre care alimentația cu restricție de timp (TRE), postul în zile alternative (ADF), ADF modificat, dieta 5:2 și alte forme de restricție energetică periodică. Aceste abordări diferă în ceea ce privește durata și frecvența postului, aportul energetic, momentul consumului de alimente și dificultatea comportamentală și nu trebuie presupus că produc efecte fiziologice identice.[1–4]
Interesul pentru postul intermitent s-a extins dincolo de scăderea în greutate către posibile efecte asupra sensibilității la insulină, factorilor de risc cardiovascular, metabolismului hepatic, inflamației, biologiei circadiene, microbiomului intestinal, cogniției, sănătății mintale, autofagiei și îmbătrânirii.[1–4]
Explicațiile mecanistice invocă frecvent trecerea de la un metabolism bazat predominant pe glucoză către o oxidare mai mare a acizilor grași și producerea de corpi cetonici în timpul postului, însoțite de modificări ale semnalizării insulinei și glucagonului și ale căilor de detectare a nutrienților care implică AMPK, mTOR și sistemele celulare de răspuns la stres.[1–4]
Autofagia a atras o atenție deosebită. Privarea de nutrienți este un regulator bine stabilit al autofagiei în sistemele experimentale, în care componentele intracelulare pot fi degradate și reciclate prin căi lizozomale. Totuși, dovezile că postul reglează autofagia în celule sau la animale experimentale nu trebuie confundate cu dovezi ale unei activări autofagice sistemice, semnificative clinic, la oameni. Dovezile directe la oameni rămân limitate și dependente de țesut.[5,6]
O distincție similară este necesară pentru managementul greutății. Postul intermitent reduce frecvent în mod spontan aportul energetic, ceea ce face dificilă stabilirea măsurii în care beneficiile provin din fiziologia postului sau din deficitul energetic rezultat.
Într-un studiu randomizat cu durata de 12 luni, care a inclus 139 de adulți cu obezitate, adăugarea unei ferestre alimentare de 8 ore la restricția calorică prescrisă nu a îmbunătățit semnificativ scăderea în greutate sau factorii de risc metabolic comparativ cu restricția calorică singură.[7]
Un studiu controlat izocaloric a constatat, de asemenea, că TRE nu a produs un efect suplimentar asupra scăderii în greutate atunci când aportul energetic și aportul de nutrienți au fost menținute constante.[8]
În schimb, studiile privind TRE practicat mai devreme în cursul zilei au raportat îmbunătățiri ale anumitor rezultate metabolice în condiții concepute pentru a minimiza diferențele de greutate, sugerând că momentul meselor în raport cu ritmul circadian poate avea efecte care nu sunt explicate complet prin restricția energetică.[9]
Sintezele recente ale dovezilor consolidează această distincție. O meta-analiză în rețea din 2025, care a inclus 99 de studii clinice randomizate și 6.582 de adulți, a constatat că atât strategiile de post intermitent, cât și restricția energetică continuă au redus greutatea corporală comparativ cu alimentația ad libitum, în timp ce ADF a produs doar o reducere suplimentară modestă comparativ cu restricția continuă.[10]
O revizuire Cochrane din 2026, care a inclus 22 de studii și 1.995 de participanți, a concluzionat că postul intermitent poate determina o diferență mică sau inexistentă în scăderea în greutate comparativ cu recomandările alimentare convenționale.[11]
Sustenabilitatea pe termen lung reprezintă o problemă separată. Majoritatea studiilor măsoară rezultatele în timp ce participanții urmează activ intervenția, nu după întreruperea postului.
Postul religios oferă un model naturalistic util, deși distinct din punct de vedere metodologic, deoarece perioadele definite de post sunt urmate de reluarea alimentației obișnuite. O sinteză din 2025 privind postul din Ramadan a constatat reduceri ale greutății corporale și indicelui de masă corporală (IMC) în timpul Ramadanului și la scurt timp după acesta, urmate de o revenire progresivă către valorile de dinaintea Ramadanului.[12]
Prin urmare, obiectivul acestei revizuiri narative este de a evalua postul intermitent dincolo de întrebarea simplă dacă acesta produce scădere în greutate. O atenție deosebită este acordată diferențierii efectelor atribuite restricției energetice de cele potențial atribuite postului sau momentului meselor; dovezilor la oameni privind autofagia; rezultatelor cardiometabolice, hepatice, inflamatorii, legate de microbiom și psihologice; postului religios; siguranței; și persistenței efectelor după întreruperea postului.
Metode
Designul revizuirii
Acest articol a fost conceput ca o revizuire narativă structurată, nu ca o revizuire sistematică sau o meta-analiză. Obiectivul a fost integrarea dovezilor clinice, mecanistice, comportamentale și naturalistice, diferențiind dovezile stabilite la oameni de constatările indirecte sau generatoare de ipoteze.
Nu se afirmă conformitatea cu PRISMA, efectuarea unei căutări exhaustive a literaturii, screening independent în duplicat, înregistrarea unui protocol, evaluarea formală a riscului de bias la nivelul fiecărui studiu efectuată în mod specific pentru această revizuire sau realizarea unei sinteze cantitative originale a dovezilor.
Sursele de informații și strategia de căutare
PubMed/MEDLINE a fost utilizat ca principală sursă bibliografică. Conceptele de căutare au inclus vocabular controlat și termeni în text liber, precum intermittent fasting, fasting, time-restricted eating, time-restricted feeding, alternate-day fasting, 5:2 diet și periodic fasting.
Conceptele privind rezultatele au inclus obezitate, scădere în greutate, compoziție corporală, restricție energetică, rezistență la insulină, diabet, sindrom metabolic, risc cardiovascular, boală hepatică, inflamație, ritm circadian, cetogeneză, autofagie, proteostază, microbiom, cogniție, depresie, anxietate, somn, evenimente adverse, tulburări de alimentație, aderență, recâștig ponderal, menținere, Ramadan și postul creștin-ortodox.
Fereastra principală pentru dovezile contemporane a fost 1 ianuarie 2021–26 septembrie 2026. Studiile randomizate și mecanistice de referință mai vechi au fost păstrate atunci când au fost necesare pentru interpretarea constatărilor contemporane.
Concepte de căutare compatibile cu Scopus au fost dezvoltate ca strategie suplimentară. Listele de referințe ale revizuirilor sistematice, meta-analizelor, revizuirilor de tip umbrella și studiilor primare relevante au fost, de asemenea, utilizate pentru urmărirea citărilor.
Selectarea și interpretarea dovezilor
Studiile randomizate controlate (RCT) au fost prioritizate pentru întrebările clinice comparative. Revizuirile sistematice, meta-analizele, meta-analizele în rețea, revizuirile de tip umbrella și revizuirile Cochrane au fost utilizate pentru caracterizarea consecvenței bazei de dovezi.
Publicațiile primare au fost preferate pentru afirmațiile numerice specifice.
Studiile mecanistice la oameni au fost prioritizate în evaluarea mecanismelor biologice. Studiile preclinice au fost utilizate pentru stabilirea plauzibilității biologice, dar nu au fost interpretate ca demonstrând eficacitatea clinică la oameni.
Dovezile au fost interpretate în funcție de designul studiului. Asocierile observaționale nu au fost interpretate ca dovadă de cauzalitate, iar constatările exploratorii, post hoc, de subgrup sau necontrolate au fost tratate cu prudență.
O atenție deosebită a fost acordată posibilității ca diferențele dintre intervenții să fie explicate prin aportul energetic, scăderea în greutate obținută, compoziția dietei, momentul meselor sau aderență.
Postul religios a fost analizat separat de postul intermitent clinic convențional, deoarece Ramadanul și postul creștin-ortodox modifică și alți factori în afara duratei postului, inclusiv hidratarea, compoziția alimentelor, somnul și comportamentul social.
Forme de post intermitent
TRE limitează consumul zilnic de alimente la un interval definit, fără a prescrie neapărat un deficit energetic. Ferestrele alimentare obișnuite variază între aproximativ 4 și 10 ore. TRE timpuriu concentrează aportul alimentar în prima parte a zilei biologice, în timp ce TRE mai târziu deplasează aportul către după-amiază sau seară.
ADF alternează zilele de post sau de restricție energetică severă cu zile fără restricții sau cu restricții mai reduse. ADF modificat permite, în general, un aport energetic limitat în zilele de post. Abordarea 5:2 presupune de obicei o restricție energetică substanțială în două zile pe săptămână, în timp ce IF 4:3 utilizează trei zile cu restricție.
Aceste protocoale nu sunt echivalente din punct de vedere metabolic. TRE modifică în principal momentul în care sunt consumate alimentele, deși poate apărea și o restricție energetică spontană. Intervențiile ADF, 5:2 și 4:3 modifică mai direct distribuția aportului energetic între zile. TRE timpuriu modifică suplimentar alinierea circadiană.
Postul din Ramadan diferă și mai mult, deoarece atât alimentele, cât și lichidele sunt evitate între răsărit și apus. Postul creștin-ortodox determină adesea modificări substanțiale ale compoziției alimentare prin restricții recurente asupra alimentelor de origine animală. Prin urmare, aceste practici religioase necesită o interpretare separată.
Comutarea metabolică, detectarea nutrienților și biologia circadiană
După consumul de alimente, insulina favorizează utilizarea glucozei și stocarea energiei. Pe măsură ce intervalul postabsorbție se prelungește, glicogenul hepatic contribuie la menținerea glucozei circulante, în timp ce perioadele mai lungi de post cresc lipoliza, oxidarea acizilor grași și producția de corpi cetonici.[1–4]
Reducerea semnalizării insulinei și a disponibilității energiei celulare poate modifica activitatea AMPK și mTOR și poate interacționa cu funcția mitocondrială, răspunsurile la stresul oxidativ și autofagia.[1–4]
Aceste adaptări fiziologice oferă mecanisme plauzibile pentru efectele asociate postului, dar nu demonstrează superioritatea față de dietele fără post cu aport energetic echivalent.
Momentul circadian poate diferenția anumite forme de TRE de restricția energetică obișnuită. Sutton și colaboratorii au raportat că TRE timpuriu a îmbunătățit sensibilitatea la insulină, răspunsul celulelor β, tensiunea arterială, stresul oxidativ și apetitul la bărbați cu prediabet, în condiții în care greutatea a rămas aproximativ stabilă.[9]
Studiul a fost mic și de scurtă durată, dar a oferit o dovadă de concept că momentul meselor poate influența anumite rezultate metabolice independent de o scădere ponderală majoră.
Jamshed și colaboratorii au constatat ulterior că TRE timpuriu combinat cu restricție energetică a produs o scădere mai mare în greutate decât o fereastră alimentară de ≥12 ore în condiții de consiliere comportamentală comparabilă, deși nu toate rezultatele cardiometabolice au fost diferite.[13]
Aceste constatări susțin un rol al momentului circadian al meselor specific anumitor rezultate, mai degrabă decât concluzia generală că fiecare interval de post produce un beneficiu metabolic independent.
Autofagia și proteostaza
Autofagia este o cale lizozomală reglată implicată în degradarea și reciclarea componentelor intracelulare, controlul calității organitelor și proteostază.
Autofagia care răspunde la post este bine stabilită în sistemele experimentale, însă transpunerea acestor constatări la oameni rămâne dificilă. Concentrațiile statice ale proteinelor asociate autofagiei nu măsoară neapărat fluxul autofagic, iar răspunsurile pot varia considerabil între țesuturi.
Chaudhary și colaboratorii au raportat activarea asociată postului a markerilor autofagiei în ficatul șoarecilor, dar nu în mușchiul scheletic al șoarecilor sau al oamenilor, demonstrând atât specificitatea tisulară, cât și limitele extrapolării directe a constatărilor de la animale la oameni.[5]
În 2025, Bensalem și colaboratorii au măsurat fluxul autofagic fiziologic în celulele mononucleare din sângele periferic la 121 de adulți cu obezitate randomizați la îngrijire standard, restricție calorică sau post intermitent plus TRE timp de șase luni.
La șase luni a fost observată o diferență semnificativă a modificării între TRE intermitent și îngrijirea standard, însă aceasta a fost o comparație post hoc și nu s-a observat o creștere semnificativă față de valoarea inițială în grupul TRE intermitent.[6]
Prin urmare, dovezile la oameni susțin posibilitatea ca restricția intermitentă de nutrienți să modifice fluxul autofagic în anumite condiții, dar nu demonstrează o „curățare celulară” sistemică, nu stabilesc durata optimă a postului pentru autofagie la oameni și nu demonstrează că autofagia mediază beneficiile clinice ale postului intermitent.
Scăderea în greutate și compoziția corporală
Scăderea în greutate este rezultatul clinic pentru care postul intermitent are cele mai solide dovezi. Întrebarea mai importantă este dacă acesta oferă un avantaj semnificativ față de restricția energetică continuă.
Liu și colaboratorii au randomizat 139 de adulți cu obezitate la restricție calorică cu sau fără o fereastră alimentară de 8 ore timp de 12 luni. Greutatea a scăzut în ambele grupuri, însă diferența dintre grupuri nu a fost semnificativă.[7]
Maruthur și colaboratorii au analizat întrebarea mai direct printr-un design izocaloric la adulți cu obezitate. Atunci când aportul energetic și aportul de nutrienți au fost echivalente, TRE nu a produs o scădere semnificativ mai mare în greutate decât un model alimentar obișnuit.[8]
Acest rezultat oferă dovezi solide împotriva unui efect intrinsec mare al scurtării ferestrei alimentare asupra scăderii în greutate independent de aportul energetic.
Alte regimuri intermitente pot avea rezultate diferite. Catenacci și colaboratorii au randomizat 165 de adulți cu suprapondere sau obezitate la IF 4:3 sau restricție calorică zilnică în cadrul unui program comportamental intensiv cu durata de 12 luni.
Scăderea în greutate a fost mai mare cu IF 4:3 cu 2,89 kg (IC 95%, 0,14–5,65 kg în favoarea IF 4:3).[14] Ambele grupuri au beneficiat însă de suport comportamental intensiv și recomandări privind activitatea fizică, iar aportul energetic realizat și aderența ar fi putut contribui la diferență.
La nivelul sintezei dovezilor, meta-analiza în rețea publicată în BMJ în 2025 a constatat că atât postul intermitent, cât și restricția continuă au redus greutatea comparativ cu alimentația fără restricții. Doar ADF a demonstrat o reducere suplimentară a greutății semnificativă statistic față de restricția continuă, iar amploarea acesteia a fost modestă.[10]
Revizuirea Cochrane din 2026 a concluzionat în mod similar că postul intermitent poate produce o diferență mică sau inexistentă în scăderea în greutate comparativ cu recomandările alimentare obișnuite.[11]
Meta-analizele pe termen mai lung sugerează, de asemenea, rezultate în general comparabile privind greutatea și sănătatea cardiometabolică între postul intermitent și restricția calorică continuă.[15]
O revizuire umbrella actualizată a identificat dovezi mai solide pentru îmbunătățirea mai multor rezultate antropometrice și metabolice comparativ cu grupurile de control, dar nu a stabilit un avantaj universal al postului față de o restricție alimentară comparabilă în mod adecvat.[16]
Compoziția corporală merită o analiză separată. O meta-analiză a 28 de RCT a constatat modificări similare ale greutății corporale și masei adipoase între restricția energetică intermitentă și cea continuă, dar o reducere suplimentară mică a masei fără grăsime în cazul restricției intermitente.[17]
Deși cantitativ mică, conservarea țesutului slab poate fi deosebit de importantă la adulții în vârstă și la persoanele cu risc de sarcopenie.
În ansamblu, postul intermitent trebuie considerat o strategie alimentară alternativă eficientă, nu o metodă de scădere în greutate universal superioară.
Este efectul datorat postului sau restricției energetice?
Postul intermitent modifică simultan mai mulți factori: aportul energetic total, durata postului, momentul meselor, compoziția alimentației, greutatea corporală și structura comportamentală. Nesepararea acestor componente explică o mare parte din aparenta inconsecvență dintre studii.
Studiile Liu și Maruthur demonstrează că adăugarea sau impunerea TRE nu crește în mod fiabil scăderea în greutate atunci când restricția energetică este deja prescrisă sau aportul energetic este echivalent.[7,8]
În schimb, studiul Sutton sugerează că momentul timpuriu al meselor poate influența anumite rezultate metabolice fără o modificare majoră a greutății.[9]
Interpretarea cea mai compatibilă cu dovezile este, prin urmare, că scăderea în greutate este determinată predominant de balanța energetică, în timp ce anumite răspunsuri metabolice pot depinde suplimentar de momentul meselor și de alinierea circadiană.
Diabetul zaharat de tip 2 și rezultatele glicemice
Postul intermitent poate îmbunătăți greutatea corporală și parametrii glicemici la anumite persoane cu diabet zaharat de tip 2 (T2D), deși protocolul și utilizarea medicamentelor influențează considerabil atât eficacitatea, cât și siguranța.
Pavlou și colaboratorii au randomizat 75 de adulți cu T2D și obezitate la TRE de 8 ore, restricție calorică sau control timp de șase luni. TRE a produs o scădere mai mare în greutate față de control, în timp ce hemoglobina glicată s-a redus atât cu TRE, cât și cu restricția calorică, fără o diferență semnificativă între aceste intervenții.[18]
Studiul INTERFAST-2 a analizat 46 de persoane cu T2D tratat cu insulină, repartizate la trei zile neconsecutive de post pe săptămână sau la control timp de 12 săptămâni. În condiții de consiliere alimentară și monitorizare continuă a glucozei, postul intermitent a îmbunătățit hemoglobina glicată și a redus necesarul de insulină.[19]
Monitorizarea intensivă limitează extrapolarea rezultatelor la postul nesupravegheat la pacienții tratați cu insulină.
Studiul EARLY a comparat o intervenție 5:2 cu înlocuitori de masă cu metformin sau empagliflozin la adulți cu T2D precoce și suprapondere sau obezitate.[20] Deoarece restricția intermitentă și înlocuirea meselor au fost combinate, studiul nu poate izola postul drept componentă cauzală.
O meta-analiză din 2025 a 12 RCT cu 966 de participanți a raportat îmbunătățiri pe termen scurt ale rezultatelor glicemice și antropometrice, dar a constatat că beneficiile nu s-au menținut după întreruperea intervenției.[21]
Postul intermitent poate fi, prin urmare, o opțiune alimentară pentru anumite persoane cu T2D, dar ajustarea medicației și riscul de hipoglicemie necesită o atenție deosebită, în special în cazul insulinei și al medicamentelor care stimulează secreția de insulină.
Sănătatea cardiometabolică
Postul intermitent urmat cu succes este frecvent însoțit de îmbunătățiri ale tensiunii arteriale, rezistenței la insulină, trigliceridelor și altor markeri de risc cardiometabolic. Amploarea beneficiului specific postului este mai puțin sigură.
O revizuire umbrella a 11 meta-analize reprezentând 130 de RCT a constatat că numai o parte dintre rezultatele propuse legate de obezitate au fost susținute de dovezi de calitate moderată sau înaltă.[22]
Analize umbrella mai recente au identificat în mod similar asocieri favorabile pentru greutate și anumite rezultate metabolice, subliniind în același timp eterogenitatea și nivelul variabil de certitudine.[16,23,24]
Studiile cu durată mai lungă sunt deosebit de informative deoarece diferențele pe termen scurt pot să nu persiste. La adulții cu suprapondere sau obezitate, sintezele pe termen mai lung indică faptul că postul intermitent și restricția calorică continuă produc, în general, modificări comparabile ale compoziției corporale și riscului cardiometabolic.[15]
Prin urmare, îmbunătățirea cardiometabolică este o consecință credibilă a postului intermitent urmat cu succes, dar o mare parte din beneficiu pare să fie comună și altor strategii eficiente de restricție energetică.
Boala hepatică steatotică asociată disfuncției metabolice
Scăderea în greutate și îmbunătățirea sensibilității la insulină pot reduce steatoza hepatică, oferind o justificare pentru postul intermitent în boala hepatică steatotică asociată disfuncției metabolice (MASLD).
O revizuire sistematică și meta-analiză a constatat îmbunătățiri ale greutății corporale, enzimelor hepatice, steatozei hepatice și măsurătorilor rigidității ficatului după intervenții de post, deși protocoalele și metodele de diagnostic au fost eterogene.[25]
O meta-analiză în rețea ulterioară a opt RCT cu 635 de participanți a identificat îmbunătățiri specifice regimului pentru anumite rezultate hepatice, dar efecte inconsecvente asupra parametrilor metabolici.[26]
Aceste constatări sugerează un potențial beneficiu, dar nu demonstrează că postul intermitent îmbunătățește rezultate hepatice semnificative clinic independent de scăderea în greutate. Efectele asupra progresiei fibrozei, evenimentelor hepatice și altor rezultate pe termen lung rămân insuficient studiate.
Inflamația
Postul intermitent este descris frecvent ca având efect antiinflamator, însă dovezile la oameni sunt mai nuanțate.
O revizuire a studiilor la oameni a constatat că TRE care a produs o scădere modestă în greutate nu a redus în mod constant proteina C reactivă (CRP), factorul de necroză tumorală-α (TNF-α) sau interleukina-6 (IL-6), în timp ce reducerile CRP asociate ADF au apărut în principal în studiile cu scăderi ponderale mai mari.[27]
O meta-analiză din 2025 a 21 de studii cu 839 de participanți a constatat reduceri ale TNF-α, CRP și leptinei, dar niciun efect semnificativ asupra IL-6 sau adiponectinei.[28]
Prin urmare, postul intermitent poate modifica anumiți biomarkeri inflamatori circulanți, dar efectele nu sunt uniforme între markeri sau protocoale, iar măsura în care acestea apar independent de scăderea în greutate rămâne incertă.
Microbiomul intestinal
Microbiomul intestinal este un posibil mediator al efectelor alimentației și momentului meselor, dar literatura privind postul intermitent la oameni rămâne limitată.
O revizuire sistematică din 2024 a evaluat 1.332 de înregistrări, dar a identificat numai opt studii eligibile la oameni. Majoritatea au raportat unele modificări ale diversității sau compoziției microbiene, însă taxonii afectați au variat considerabil.[29]
Studii individuale au raportat modificări ale microbiomului și profilului metabolomic după IF sau TRE,[30–32] însă diferențele privind compoziția alimentației, metodele de secvențiere, populațiile și protocoalele de post complică interpretarea.
Modificările taxonilor microbieni nu trebuie echivalate cu un beneficiu clinic demonstrat. În prezent, microbiomul este cel mai bine clasificat ca un domeniu mecanistic emergent, nu ca un mediator stabilit al eficacității postului intermitent.
Sănătatea mintală, cogniția și somnul
Cercetările preclinice oferă mecanisme plauzibile prin metabolismul corpilor cetonici, semnalizarea neurotrofică, plasticitatea sinaptică și răspunsurile celulare la stres, însă dovezile la oameni sunt considerabil mai puțin mature.
O revizuire sistematică și meta-analiză din 2021 a 11 studii cu 1.436 de participanți a identificat dovezi preliminare privind scoruri mai mici ale anxietății și simptomelor depresive în analizele RCT cu risc mai redus de bias, fără creșterea oboselii. Este important că studiile incluse nu au fost efectuate în populații psihiatrice.[33]
O a doua meta-analiză a inclus 14 studii și 562 de participanți și a raportat îmbunătățirea scorurilor de depresie, în timp ce efectele asupra anxietății și dispoziției generale au fost mai puțin consecvente.[34]
Prin urmare, postul intermitent nu trebuie prezentat ca tratament stabilit pentru depresie sau anxietate.
Cogniția rămâne, de asemenea, incertă. Revizuirile sugerează efecte potențiale, dar subliniază dovezile limitate și eterogene la oameni.[35]
Dovezile privind somnul nu demonstrează în prezent un beneficiu robust în comparații controlate. O meta-analiză din 2026 a 13 studii cu 638 de participanți a constatat modificări modeste în unele analize necontrolate, în timp ce comparațiile controlate combinate nu au demonstrat îmbunătățiri semnificative ale duratei somnului sau ale scorurilor Pittsburgh Sleep Quality Index.[36]
Programele alimentare restrictive necesită, de asemenea, prudență la persoanele vulnerabile la tulburări de alimentație. Dovezile observaționale au identificat asocieri între practicarea postului intermitent și simptomatologia tulburărilor de alimentație, însă studiile transversale nu pot determina cauzalitatea.[37]
Postul religios
Postul religios oferă dovezi importante din viața reală, dar nu trebuie echivalat direct cu postul intermitent experimental.
O meta-analiză din 2024 privind postul religios sau bazat pe credință a inclus 14 studii, dintre care 10 au contribuit la sinteza cantitativă. Postul religios a fost asociat cu o reducere mică a IMC; postul din Ramadan a fost asociat cu o tensiune arterială sistolică mai mică, iar postul creștin-ortodox cu un colesterol total mai scăzut, în timp ce mai multe alte rezultate nu au diferit semnificativ.[38]
Postul din Ramadan este fiziologic diferit de majoritatea protocoalelor clinice TRE deoarece atât alimentele, cât și lichidele sunt evitate în timpul zilei, iar somnul, activitatea, comportamentul social și compoziția meselor se pot modifica simultan.
O revizuire umbrella a dovezilor privind Ramadanul a raportat modificări favorabile ale mai multor componente ale sindromului metabolic, dar a constatat o calitate metodologică scăzută sau critic scăzută a revizuirilor de bază.[39]
Postul creștin-ortodox diferă din nou deoarece compoziția alimentației se modifică substanțial. O revizuire a 17 studii clinice a descris un consum crescut de alimente vegetale și fibre, un aport energetic mai redus și profiluri posibil favorabile ale lipidelor și glucozei în perioadele de post.[40]
Aceste efecte nu pot fi atribuite exclusiv duratei postului.
Prin urmare, postul religios oferă dovezi naturalistice de susținere, ilustrând în același timp modul în care calitatea alimentației, hidratarea, comportamentul circadian și practicile culturale pot influența cercetarea privind postul.
Siguranța și populațiile speciale
Postul intermitent pe termen scurt pare să fie tolerat rezonabil de adulții selectați studiați în studii randomizate.
O revizuire sistematică și meta-analiză din 2024 a 15 RCT cu 1.365 de adulți cu suprapondere sau obezitate nu a identificat o creștere semnificativă a oboselii, durerilor de cap sau retragerii din studii comparativ cu grupurile de control.[41]
Cu toate acestea, pot apărea simptome ușoare precum foamea, tulburările gastrointestinale, durerile de cap sau amețeala, iar evaluarea evenimentelor adverse este inconsecventă între studii.
Aceste constatări nu pot fi generalizate la toate populațiile. Este necesară o prudență deosebită la persoanele cu tulburări de alimentație actuale sau anterioare, în timpul sarcinii sau alăptării, la copii și adolescenți, la persoanele subponderale sau cu malnutriție, fragilitate, risc clinic important de sarcopenie, la cei care utilizează medicamente ce trebuie administrate cu alimente și la persoanele cu diabet tratat cu insulină sau secretagogi de insulină.
Posibilele efecte asupra reproducerii rămân, de asemenea, insuficient caracterizate; revizuirile studiilor la oameni subliniază baza limitată de dovezi, fără a demonstra un beneficiu sau un prejudiciu stabilit.[42]
La adulții în vârstă, conservarea masei slabe este deosebit de importantă. Un aport adecvat de proteine, exercițiile de rezistență și monitorizarea compoziției corporale pot fi mai relevante clinic decât greutatea corporală singură.
Aderența, sustenabilitatea și ce se întâmplă după întreruperea postului?
O intervenție alimentară poate fi eficientă biologic, dar poate eșua clinic dacă nu poate fi menținută.
Postul intermitent simplifică luarea deciziilor alimentare pentru unele persoane, dar pentru altele poate intra în conflict cu programul de lucru, mesele sociale, mesele în familie, momentul administrării medicamentelor sau toleranța la foame.
Studiul 4:3 demonstrează că restricția intermitentă poate fi menținută cu succes de mulți participanți în cadrul unui program comportamental intensiv, însă același nivel de aderență nu poate fi presupus în absența unui suport structurat.[14]
Mai important, eficacitatea în timpul postului activ nu trebuie confundată cu persistența efectelor după încetarea postului.
O meta-analiză din 2025 la persoane cu T2D a constatat îmbunătățiri metabolice pe termen scurt, dar a raportat că beneficiile nu s-au menținut după întrerupere.[21]
Postul din Ramadan oferă dovezi naturalistice convergente. O meta-analiză din 2025 a 54 de studii prospective cu 2.857 de adulți sănătoși din 21 de țări a constatat reduceri ale greutății corporale și IMC în timpul Ramadanului, urmate de o revenire progresivă către valorile de dinaintea Ramadanului după încheierea postului.[12]
Aceste observații nu înseamnă că fiecare beneficiu dispare în mod necesar. Unele persoane pot păstra obiceiuri alimentare modificate, un aport energetic mai redus sau o greutate mai mică după intervenție.
Cu toate acestea, dovezile disponibile nu susțin conceptul că o perioadă limitată de post „resetează” permanent metabolismul.
Menținerea pe termen lung este explicată mai plauzibil prin balanța energetică susținută, calitatea alimentației, activitatea fizică, somnul și aderența la schimbările comportamentale care continuă după încheierea intervenției de post.
Sinteza dovezilor
Managementul greutățiiDovezi reprezentative: RCT, revizuire Cochrane și meta-analiză în rețea.[7,8,10,11,14–17]Interpretare: Postul intermitent reduce greutatea, dar superioritatea generală față de restricția continuă nu este stabilită.
Postul versus restricția energeticăDovezi reprezentative: RCT izocalorice și cu aport caloric echivalent.[7–9]Interpretare: Deficitul energetic explică o mare parte din scăderea în greutate; momentul circadian poate influența independent anumite rezultate.
AutofagiaDovezi reprezentative: studii translaționale și exploratorii la oameni.[5,6]Interpretare: Plauzibilă biologic; dovezile directe la oameni sunt încă în curs de dezvoltare.
Diabetul zaharat de tip 2Dovezi reprezentative: RCT și meta-analiză.[18–21]Interpretare: Sunt posibile beneficii glicemice și ponderale; siguranța medicației și durabilitatea efectelor sunt importante.
MASLDDovezi reprezentative: revizuiri sistematice și meta-analize.[25,26]Interpretare: Sunt posibile îmbunătățiri ale rezultatelor surogat; rezultatele hepatice pe termen lung rămân incerte.
InflamațiaDovezi reprezentative: revizuire și meta-analiză.[27,28]Interpretare: Anumiți biomarkeri se pot îmbunătăți; un efect antiinflamator uniform, independent de scăderea în greutate, nu este demonstrat.
MicrobiomulDovezi reprezentative: revizuire sistematică la oameni și studii clinice.[29–32]Interpretare: Apar modificări microbiene, dar reproductibilitatea și semnificația clinică sunt incerte.
Sănătatea mintală și somnulDovezi reprezentative: meta-analize și revizuiri.[33–37]Interpretare: Semnale psihologice preliminare; dovezi insuficiente pentru utilizarea ca tratament psihiatric sau pentru somn.
SiguranțaDovezi reprezentative: meta-analiză a RCT.[41]Interpretare: Tolerat rezonabil la adulți selectați; dovezile nu pot fi generalizate la populațiile vulnerabile.
Postul religiosDovezi reprezentative: meta-analize și revizuiri.[12,38–40]Interpretare: Dovezi naturalistice utile, dar puternic influențate de alimentație, hidratare, somn și comportament.
Durabilitatea efectelorDovezi reprezentative: meta-analize post-intervenție.[12,21]Interpretare: Unele beneficii se diminuează după încheierea postului; „resetarea” metabolică permanentă nu este susținută de dovezi.
Lacune în cercetare
Studiile viitoare ar trebui să izoleze durata postului de deficitul energetic prin designuri controlate sau izocalorice și să trateze TRE timpuriu și TRE târziu ca intervenții biologic distincte.
Studiile privind autofagia la oameni necesită măsurători dinamice validate în țesuturi relevante clinic, în locul dependenței de markeri statici izolați. Studiile clinice ar trebui, de asemenea, să măsoare masa slabă și aportul de proteine, în special la adulții în vârstă.
Urmărirea după încheierea intervenției reprezintă o prioritate majoră. Rezultatele în timpul postului activ trebuie diferențiate de cele observate la șase luni, un an sau mai mult după revenirea participanților la alimentația fără restricții.
Obiectivele clinice trebuie să depășească biomarkerii surogat. Dovezile rămân insuficiente privind evenimentele cardiovasculare, complicațiile diabetului, evenimentele hepatice, declinul cognitiv, rezultatele oncologice și mortalitatea.
Cercetarea în domeniul sănătății mintale trebuie să diferențieze depresia, anxietatea, cogniția, apetitul, comportamentul alimentar și riscul tulburărilor de alimentație, în loc să combine aceste rezultate sub conceptul larg de „sănătate a creierului”.
Studiile privind postul religios ar trebui să cuantifice aportul energetic, compoziția alimentației, hidratarea, somnul, activitatea fizică și schimbările comportamentale pentru a clarifica ce componente contribuie la asocierile observate.
Puncte forte și limitări
Această revizuire integrează dovezi clinice, mecanistice, comportamentale și privind postul religios într-un cadru care diferențiază în mod explicit efectele specifice postului de cele ale restricției energetice.
Au fost prioritizate sintezele recente de dovezi de nivel înalt și studiile primare randomizate, iar plauzibilitatea mecanistică a fost separată de beneficiul clinic demonstrat la oameni.
Revizuirea diferențiază, de asemenea, eficacitatea în timpul unei intervenții de persistența efectelor după întrerupere, aspect frecvent subestimat în discuțiile despre postul intermitent.
Limitările provin din designul narativ. Identificarea studiilor a fost structurată, dar nu exhaustivă, iar screeningul formal în duplicat și evaluarea riscului de bias la nivelul studiilor nu au fost efectuate în mod specific pentru acest manuscris.
Protocoalele de post intermitent, dietele comparatoare, populațiile, duratele intervențiilor și rezultatele sunt eterogene. Multe studii sunt relativ scurte, iar aportul alimentar și aderența sunt frecvent auto-raportate.
Dovezile sunt considerabil mai solide pentru greutate și rezultatele metabolice surogat decât pentru autofagie, sănătatea mintală, efectele asupra microbiomului, evenimentele clinice sau rezultatele pe termen lung după intervenție.
Concluzii
Postul intermitent este o strategie alimentară viabilă pentru anumite persoane, în special atunci când facilitează un deficit energetic sustenabil sau un moment favorabil al meselor. Totuși, acesta nu trebuie considerat o singură intervenție metabolică și nici ca fiind în mod uniform superior restricției energetice continue.
Cele mai solide dovezi indică faptul că postul intermitent și restricția calorică convențională produc rezultate în general comparabile privind greutatea și sănătatea cardiometabolică.
ADF, IF 4:3 și TRE timpuriu pot oferi avantaje modeste pentru anumite rezultate sau populații, însă dovezile nu stabilesc existența unui protocol de post universal superior.
Postul modifică în mod clar fiziologia detectării nutrienților, inclusiv semnalizarea insulinei, oxidarea acizilor grași, cetogeneza și căile asociate AMPK–mTOR.
Autofagia răspunde puternic la privarea de nutrienți în sistemele experimentale, dar dovezile directe la oameni sunt încă în curs de dezvoltare și nu demonstrează o „curățare celulară” sistemică semnificativă clinic și nici faptul că autofagia mediază beneficiile clinice ale postului intermitent.
Dovezile privind inflamația, modularea microbiomului, cogniția, dispoziția și somnul rămân eterogene.
Postul religios oferă dovezi naturalistice informative, dar nu poate demonstra o cauzalitate specifică postului deoarece compoziția alimentației, hidratarea, somnul, practicile culturale și comportamentul se modifică simultan.
Cel mai important, nu trebuie presupus că beneficiile observate în timpul postului persistă după încheierea acestuia.
Dovezile actuale indică faptul că cel puțin unele modificări antropometrice și metabolice se diminuează după întrerupere și nu există dovezi convingătoare pentru o „resetare” metabolică permanentă.
Prin urmare, postul intermitent este cel mai bine înțeles ca o familie de strategii alimentare ale căror efecte depind de balanța energetică, momentul meselor, calitatea alimentației, aderență, fiziologia individuală și contextul clinic.
Cercetările viitoare trebuie să determine ce componente oferă beneficii dincolo de restricția alimentară convențională și dacă aceste efecte pot fi menținute ani, nu doar săptămâni sau luni. Intermittent Fasting Beyond Cal…
Declarații
Finanțare
Această lucrare nu a beneficiat de finanțare externă. Nicio terță parte nu a oferit sprijin financiar sau comercial pentru pregătirea acestei revizuiri.
Conflicte de interese
Autorul este fondatorul Healthy Habits Coaching, o platformă de coaching în nutriție și obiceiuri sănătoase și de educație, prin intermediul căreia autorul oferă servicii de coaching și publică materiale educaționale despre sănătate și nutriție, inclusiv revizuiri narative. Unele domenii abordate de Healthy Habits Coaching se suprapun cu subiectele discutate în acest manuscris.
Healthy Habits Coaching nu a oferit sponsorizare externă pentru această revizuire și nicio terță parte nu a oferit sprijin financiar sau comercial pentru pregătirea acesteia. Relația autorului cu Healthy Habits Coaching este declarată din motive de transparență ca un potențial interes comercial și/sau nefinanciar. Autorul nu declară alte conflicte de interese relevante pentru acest manuscris.
Contribuția autorului
Ori Scott: Conceptualizare; Metodologie; Investigație; Validare; Scriere — revizuire și editare; Administrarea proiectului.
Ori Scott a conceput tema și domeniul de aplicare al revizuirii, a definit întrebările de cercetare și cadrul de selectare a dovezilor, a evaluat relevanța științifică a literaturii și interpretarea dovezilor, a revizuit critic manuscrisul și a aprobat versiunea finală. Autorul își asumă întreaga responsabilitate pentru integritatea și conținutul final al lucrării.
Declarație de etică
Nu a fost necesară aprobarea etică deoarece această revizuire narativă se bazează exclusiv pe literatura publicată anterior și nu a implicat recrutarea de participanți umani, colectarea de informații personale identificabile sau cercetări originale pe oameni sau animale.
Consimțământul pacienților
Nu se aplică. Manuscrisul nu conține date originale ale participanților, informații identificabile despre pacienți sau imagini clinice care să necesite consimțământ.
Consimțământ pentru publicare
Nu se aplică.
Disponibilitatea datelor
Nu au fost generate date originale la nivelul participanților și nici un set de date de cercetare pentru această revizuire narativă. Dovezile discutate în manuscris provin din literatura publicată citată în lista de referințe.
Mulțumiri
Niciuna.
Declarație privind utilizarea inteligenței artificiale generative și a tehnologiilor asistate de inteligență artificială în procesul de redactare
În timpul pregătirii acestei lucrări, autorul a utilizat OpenAI ChatGPT (GPT-5.6 Sol) pentru asistență în organizarea manuscrisului, redactare, îmbunătățirea limbajului, revizuire și prezentare. După utilizarea acestui instrument, autorul a verificat și editat conținutul după caz și își asumă întreaga responsabilitate pentru conținutul manuscrisului.
Materiale conexe și publicare online anterioară
Autorul este fondatorul Healthy Habits Coaching, unde sunt publicate materiale educaționale despre sănătate și nutriție și revizuiri narative. Prezentul manuscris a fost pregătit ca o revizuire narativă academică distinctă.
Referințe:
de Cabo R, Mattson MP. Effects of intermittent fasting on health, aging, and disease. N Engl J Med. 2019;381:2541–2551. doi:10.1056/NEJMra1905136.
Patterson RE, Sears DD. Metabolic effects of intermittent fasting. Annu Rev Nutr. 2017;37:371–393. doi:10.1146/annurev-nutr-071816-064634.
Longo VD, Panda S. Fasting, circadian rhythms, and time-restricted feeding in healthy lifespan. Cell Metab. 2016;23:1048–1059. doi:10.1016/j.cmet.2016.06.001.
Mattson MP, Moehl K, Ghena N, Schmaedick M, Cheng A. Intermittent metabolic switching, neuroplasticity and brain health. Nat Rev Neurosci. 2018;19:63–80. doi:10.1038/nrn.2017.156.
Chaudhary R, Liu B, Bensalem J, et al. Intermittent fasting activates markers of autophagy in mouse liver, but not muscle from mouse or humans. Nutrition. 2022;101:111662. doi:10.1016/j.nut.2022.111662.
Bensalem J, Teong XT, Hattersley KJ, et al. Intermittent time-restricted eating may increase autophagic flux in humans: an exploratory analysis. J Physiol. 2025;603:3019–3032. doi:10.1113/JP287938.
Liu D, Huang Y, Huang C, et al. Calorie restriction with or without time-restricted eating in weight loss. N Engl J Med. 2022;386:1495–1504. doi:10.1056/NEJMoa2114833.
Maruthur NM, Pilla SJ, White K, et al. Effect of isocaloric, time-restricted eating on body weight in adults with obesity: a randomized controlled trial. Ann Intern Med. 2024;177:549–558. doi:10.7326/M23-3132.
Sutton EF, Beyl R, Early KS, Cefalu WT, Ravussin E, Peterson CM. Early time-restricted feeding improves insulin sensitivity, blood pressure, and oxidative stress even without weight loss in men with prediabetes. Cell Metab. 2018;27:1212–1221.e3. doi:10.1016/j.cmet.2018.04.010.
Semnani-Azad Z, Khan TA, Chiavaroli L, et al. Intermittent fasting strategies and their effects on body weight and other cardiometabolic risk factors: systematic review and network meta-analysis of randomised clinical trials. BMJ. 2025;389. doi:10.1136/bmj-2024-082007.
Garegnani LI, Oltra G, Ivaldi D, et al. Intermittent fasting for adults with overweight or obesity. Cochrane Database Syst Rev. 2026;2. doi:10.1002/14651858.CD015610.pub2.
Wulandari E, et al. Effect of Ramadan fasting on anthropometric and body-composition measures of healthy adults across different time points: a systematic review and meta-analysis. Int J Obes (Lond). 2025. PMID:40221545.
Jamshed H, Steger FL, Bryan DR, et al. Effectiveness of early time-restricted eating for weight loss, fat loss, and cardiometabolic health in adults with obesity: a randomized clinical trial. JAMA Intern Med. 2022;182:953–962. doi:10.1001/jamainternmed.2022.3050.
Catenacci VA, Ostendorf DM, Pan Z, et al. The effect of 4:3 intermittent fasting on weight loss at 12 months: a randomized clinical trial. Ann Intern Med. 2025;178:634–644. doi:10.7326/ANNALS-24-01631.
Khalafi M, Habibi Maleki A, Ehsanifar M, Symonds ME, Rosenkranz SK. Longer-term effects of intermittent fasting on body composition and cardiometabolic health in adults with overweight and obesity: a systematic review and meta-analysis. Obes Rev. 2025;26. doi:10.1111/obr.13855.
Hua Z, Yang S, Li J, et al. Intermittent fasting for weight management and metabolic health: an updated comprehensive umbrella review of health outcomes. Diabetes Obes Metab. 2025;27:920–932. doi:10.1111/dom.16092.
Schroor MM, Joris PJ, Plat J, Mensink RP. Effects of intermittent energy restriction compared with continuous energy restriction on body composition and cardiometabolic risk markers: a systematic review and meta-analysis of randomized controlled trials in adults. Adv Nutr. 2024;15:100130.
Pavlou V, Cienfuegos S, Lin S, et al. Effect of time-restricted eating on weight loss in adults with type 2 diabetes: a randomized clinical trial. JAMA Netw Open. 2023;6. doi:10.1001/jamanetworkopen.2023.39337.
Obermayer A, Tripolt NJ, Pferschy PN, et al. Efficacy and safety of intermittent fasting in people with insulin-treated type 2 diabetes (INTERFAST-2): a randomized controlled trial. Diabetes Care. 2023;46:463–468. doi:10.2337/dc22-1622.
Guo L, Xi Y, Jin W, et al. A 5:2 intermittent fasting meal replacement diet and glycemic control for adults with diabetes: the EARLY randomized clinical trial. JAMA Netw Open. 2024;7. doi:10.1001/jamanetworkopen.2024.16786.
Liu F, Zhang Z, Sun W, Li T. The metabolic effects of intermittent fasting in patients with type 2 diabetes exist in the short term but disappear after its discontinuation: a systematic review and meta-analysis of randomized controlled trials. Nutr Res. 2025;138:135–150. doi:10.1016/j.nutres.2025.04.008.
Patikorn C, Roubal K, Veettil SK, et al. Intermittent fasting and obesity-related health outcomes: an umbrella review of meta-analyses of randomized clinical trials. JAMA Netw Open. 2021;4. doi:10.1001/jamanetworkopen.2021.39558.
Sun ML, Yao W, Wang XY, et al. Intermittent fasting and health outcomes: an umbrella review of systematic reviews and meta-analyses of randomised controlled trials. eClinicalMedicine. 2024;70:102519. doi:10.1016/j.eclinm.2024.102519.
Chen YE, Tsai HL, Tu YK, Chen LW. Effects of different types of intermittent fasting on metabolic outcomes: an umbrella review and network meta-analysis. BMC Med. 2024;22:529. doi:10.1186/s12916-024-03716-1.
Lange M, Nadkarni D, Martin L, Newberry C, Kumar S, Kushner T. Intermittent fasting improves hepatic end points in nonalcoholic fatty liver disease: a systematic review and meta-analysis. Hepatol Commun. 2023;7. doi:10.1097/HC9.0000000000000212.
Abuelazm MT, Mohamed I, Naeem A, et al. Intermittent fasting regimens for metabolic dysfunction-associated steatotic liver disease: a systematic review and network meta-analysis of randomized controlled trials. Eur J Gastroenterol Hepatol. 2024;36:371–381. doi:10.1097/MEG.0000000000002715.
Mulas A, Cienfuegos S, Ezpeleta M, et al. Effect of intermittent fasting on circulating inflammatory markers in obesity: a review of human trials. Front Nutr. 2023;10:1146924. doi:10.3389/fnut.2023.1146924.
Khalafi M, Habibi Maleki A, Mojtahedi S, et al. The effects of intermittent fasting on inflammatory markers in adults: a systematic review and pairwise and network meta-analyses. Nutrients. 2025;17:2388. doi:10.3390/nu17152388.
Paukkonen I, Törrönen EN, Lok J, Schwab U, El-Nezami H. The impact of intermittent fasting on gut microbiota: a systematic review of human studies. Front Nutr. 2024;11:1342787. doi:10.3389/fnut.2024.1342787.
Su J, Wang Y, Zhang X, et al. Remodeling of the gut microbiome during Ramadan-associated intermittent fasting. Am J Clin Nutr. 2021;113:1332–1342. doi:10.1093/ajcn/nqaa388.
Mohr AE, Sweazea KL, Bowes DA, et al. Gut microbiome remodeling and metabolomic profile improves in response to protein pacing with intermittent fasting versus continuous caloric restriction. Nat Commun. 2024;15:4155. doi:10.1038/s41467-024-48355-5.
Li L, Li R, Tian Q, et al. Effects of healthy low-carbohydrate diet and time-restricted eating on weight and gut microbiome in adults with overweight or obesity: a feeding randomized controlled trial. Cell Rep Med. 2024;5:101801. doi:10.1016/j.xcrm.2024.101801.
Berthelot E, et al. Fasting interventions for stress, anxiety and depressive symptoms: a systematic review and meta-analysis. Nutrients. 2021;13:3947.
Fernández-Rodríguez R, et al. Does intermittent fasting impact mental disorders? A systematic review with meta-analysis. Crit Rev Food Sci Nutr. 2023;63:11169–11184. doi:10.1080/10408398.2022.2088687.
Gudden J, Arias Vasquez A, Bloemendaal M. The effects of intermittent fasting on brain and cognitive function. Nutrients. 2021;13:3166.
Jin X, Li T, Xu X, Rong S. The effect of time-restricted eating on sleep: a systematic review and meta-analysis. Nutr Rev. 2026;84:514–526. doi:10.1093/nutrit/nuaf051.
Cuccolo K, Kramer R, Petros T, Thoennes M. Intermittent fasting implementation and association with eating disorder symptomatology. Eat Disord. 2022;30:471–491. doi:10.1080/10640266.2021.1922145.
Gholampoor N, Sharif AH, Mellor D. The effect of observing religious or faith-based fasting on cardiovascular disease risk factors: a systematic review and meta-analysis. Nutr Metab Cardiovasc Dis. 2024;34:1097–1109. doi:10.1016/j.numecd.2024.02.002.
Jahrami H, Ammar A, Glenn JM, et al. An umbrella review and meta-analysis of meta-analyses of the impact of Ramadan fasting on the metabolic syndrome components. Nutr Rev. 2025;83–e721. doi:10.1093/nutrit/nuae001.
Giaginis C, Mantzorou M, Papadopoulou SK, et al. Christian Orthodox fasting as a traditional diet with low content of refined carbohydrates that promotes human health: a review of the current clinical evidence. Nutrients. 2023;15:1225. doi:10.3390/nu15051225.
Zhong F, Zhu T, Jin X, et al. Adverse events profile associated with intermittent fasting in adults with overweight or obesity: a systematic review and meta-analysis of randomized controlled trials. Nutr J. 2024;23:72. doi:10.1186/s12937-024-00975-9.
Cienfuegos S, Corapi S, Gabel K, et al. Effect of intermittent fasting on reproductive hormone levels in females and males: a review of human trials. Nutrients. 2022;14:2343. doi:10.3390/nu14112343.
Comentarii